o Pentru că niciunde nu au crescut pensiile si salariile cu 50% în mai puţin de 2 ani. Şi dacă economia ar fi continuat sa crească după 2008, tot nu ar fi putut fi susţinute aceste majorări de pensii si salarii. Acele creşteri de pensii şi salarii în aceste proporţii nu erau o dovadă de generozitate, ci una de iresponsabilitate.
o Pentru că România are 80 de angajaţi în sistemul public, raportat la mia de locuitori, cu 19 mai mult decât în Italia, 15 mai mult faţă de Spania si cu 11 mai mulţi salariaţi decât în Germania.
o Pentru că România este unul dintre puţinele state europene şi mondiale unde salariul mediu al bugetarilor este semnificativ mai mare decât al celor din privat (În 2009, salariul mediu brut în sistemul de stat era de aproape 24 de milioane, iar în sistemul privat era în jur de 14 milioane).
o Pentru că numai în România există cazuri ca într-un judeţ o treime din pensionari să fi ieşit pe caz de boală. Sunt oameni care încă pot munci şi mulţi dintre ei o fac la negru.
o Pentru că ,la noi, vîrsta efectivă de pensionare e una dintre cele mai scăzute din Europa asta în conditiile în care raportul între cei care contribuie la bugetul de asigurări sociale şi beneficiari este de 0,8 la 1 ( în 1990 era 1,2 la 1).
• Trebuie să luăm măsuri dure pentru că, în timp ce în alte ţări europene în ultimii 20 de ani s-au luat decizii de ajustare a sectorului bugetar şi de majorare a vârstei de pensionare, noi în România le-am amânat permanent .

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu